Atacantul român al celor de la VfB Stuttgart, Ciprian Marica, a fost eliminat în ultima etapă de Bundesliga în meciul cu Hamburg pentru insulte aduse arbitrului Wolfgang Stark, iar Federația Germană l-a suspendat pe român trei etape pentru acest gest.
Marica se apără spunând că nu i-a adresat injurii centralului și în consecință nu i se pare corectă decizia luată. „Sunt absolut șocat de decizia Federației de a mă suspenda trei etape. Nu mă așteptam la așa ceva. Nu l-am înjurat niciodată pe arbitru, iar persoanele care mă cunosc pot confirma faptul că nu folosesc un asemenea limbaj. Fundașul lui Hamburg, Westermann, i-a zis arbitrului că l-aș fi înjurat. Cu toate că am negat că aș fi spus așa ceva, centralul a luat decizia de a mă elimina. Nu-l condamn pe Westermann pentru că a recurs la acest gest, a fost greșeala mea că m-am implicat și nu am stat departe de acea fază. Îmi cer scuze față de suporteri și colegi, am încercat doar să-mi ajut echipa”, a declarat Ciprian Marica în Bild.
Ciprian Marica a marcat un gol și a fost eliminat în meciul pe care VfB Stuttgart l-a pierdut, sâmbătă, în deplasare, în fața formației Hamburger SV, scor 2-4, în etapa a XIV-a a campionatului Germaniei. Marica a marcat în mintul 9 și a fost eliminat în minutul 15. Celălalt gol al echipei sale a fost înscris de Gentner ’46. Pentru Hamburger SV au înscris Trochowski ‘3, Pitroipa ’29, Petric ’36 și Van Nistelrooy ’60.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER